Stăm sub stele

Nici nu aș știi să explic perfect sentimentul care mă înfășoară de câte ori vin la ai mei, acasă… E parcă o renaștere, o durere sfârșită, un dor împăcat și reînceperea unuia nou, căci și de acolo de unde plec las ceva ce-mi provoacă dor.

foto: Pinterest
foto: Pinterest

Nu mă pot întoarce de câte ori vreau, dar mă pot gândi, și când mă gândesc la casă, apare sentimentul ăla în care îți pui capul pe pernă și gata, totul s-a rezolvat, totul se poate, totul va fi bine. Nu pățesc asta doar acasă, căci, casa mea e acolo unde îmi e sufletul! Dacă-i am pe toți lângă mine sunt acasă.

Sunt un milion de oameni care și-ar dori să plece să fie pe picioarele lor și să lase viața aia cu care s-au obișnuit în urmă. Bine, plecați, dar când ajungeți departe de casă, pe ce puneți mâna? Cu ce începeți? Pe umărul cui plângeți? Cu cine râdeți? Cu cine mâncați? Cui îi ziceți noapte bună? Cui îi cereți cafea de dimineață? Și toate astea vi s-ar fi părut bune când nu le trăiați. E perfect să stai singur, nu mă înțelegeți greșit, dar sentimentul ăla din copilărie, în care mergeați pe stradă și mirosea a vară și vânt, ăla nu-l veți mai întâlni, oriunde ați fi.

Sunt exact ca tine, îmi doresc să stau singură și să le demonstrez la toți că pot, dar amintirile de acasă nu mi le poate lua nimeni. Până atunci când mă uit la stele știu că toți cei pe care îi iubesc sunt sub ele și sunt acasă!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s