Cerneală

Am părul ud și rece și-n loc de sânge am cerneală! cerneala

Nu-mi dau seama vina cui e că e toamnă iar… Nu-mi dau seama de ce e frig… Nu-mi dau seama pe unde mi-am pierdut sufletul. E plecat undeva și nu mă mai cheamă la el și toată cerneala din mine se scurge în degete și din degete pe hârtie. Scriu cu unghile și-mi las zgârieturile peste tot. Și asta pentru că sufletul nu mai e să-mi pulseze cerneala. Oare când nu mai am sânge se întoarce? Ar trebui să scriu până epuizez tot și după poate se întoarce, nenorocitul.

Îl mai las să hoinărească, dar dacă-l găsești joacă-te cu el și sedu-l. Îi place să tremure. Dar ai grijă, de-mi seduci sufletul mă cheamă la el și mi se transformă cerneala în sânge și nu mai știu să scriu. Sau poate voi scrie cu sânge… cu lacrimi, cu ce apuc. Cu voci și cu piele, cu fire de păr pe nisip. Voi scrie, da! Orice ar fi. Deci riscă, caută-mi sufletul, poate-mi vei colora scrisul în roșu.

Nu știu de înțelegi, e stilul meu. Dar de știi, știi ce-i piatra asta de care tot vorbesc și vezi cerneala pe foaia mea. De nu știi, citește printre rânduri că eu din scris nu mă opresc, oriunde mi-ar fi nenorocitul.

N-am nevoie să mă inspir, respir și mi-e de-ajuns!

foto: pinterest.com

Anunțuri

2 gânduri despre “Cerneală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s