Custozza. 1866

Câteodată nu e nevoie să pleci prea departe pentru a descoperi lucruri frumoase. O frântură de istorie zace în fiecare din noi și e păcat să trecem pe lângă lucruri fără să știm ce semnifică. M-am gândit că sunt mulți, la fel ca mine până nu demult, ce au trecut de zeci de ori prin … Mai mult Custozza. 1866

1849.

Unele locuri sunt pur și simplu atât de frumoase încât nu e nevoie să le descrii. Așa se întâmplă și cu vârful Bihoru, cel mai înalt vârf din Munții Apuseni. Am ajuns aici din greșeală, sau de fapt ghidați după eolienele ce păreau cât un chibrit de la poalele vârfului, din stațiunea Arieșeni, dar care … Mai mult 1849.

Pleacă!

Când nu ai unde să te întorci, pleacă. În timp nu poți să mergi înapoi, căci timpul îți e stăpân fără să știi. Te duce înainte, fără să vrei, te-ntoarce înapoi timp de secunde și mai trăiești memorii doar în reverii. Ai vrea să vii și știi că ar trebui să pleci lăsând în urma … Mai mult Pleacă!

CADOU

Ți-am dat raze să te înconjori cu lumină, ți-am dat zâmbete să ai motive să mă crezi… Ți-am dat magia mea înconjurată cu flori și baloane colorate… pe tavă, ca unui public ce-i oferi spectacolul vieții tale. Ți-am dat culoare și-am stat lângă tine în întunericul ce nu-l puteai desluși. Și-am râs amândoi acolo până … Mai mult CADOU

Tablou

O femeie cu chip frumos și cu buze de sticlă stătea pe un perete alb, cu rochia-i neagră, fiindu-i muză unui pictor mort. Și stătea lipită, nemișcată, de zidul alb ce-i crea o umbră subțire precum un fir cusut de păianjeni mari. Și nu făcea nimic, cu zilele. Stătea, cerșea culoare de la pictorul ce mai … Mai mult Tablou

Oboseală

Știi.. am cearcăne! De nesomn, de somn, de vise, de reverii.  Sunt obosită. Eu si toate femeile din mine. Și noi am vrea să facem mai mult, mai multe. Poate e timpul. Poate acum mai e timp. Așa sper.  M-am trezit în una din zilele astea și m-am gândit ce contează în viață. Contez eu, … Mai mult Oboseală

N-am și n-ai

Am impresia de multe ori că se termină timpul.  Crezi mereu că ai timp, că vei face… și amâni pentru „mai târziu” lucruri ce ar trebui făcute acum. Chiar acum. Mai târziu e prea târziu, de cele mai multe ori.  Nu avem timp, să știi. Nu avem timp să trăim din cauză că suntem mult … Mai mult N-am și n-ai

Furtuni

Furtunile sunt prietenele celor silențioși.Ele macină anxietatea interioară și prin zgomotul lor profund îți dau liniște. Liniște curată, liniște bândă… Liniște furtunoasă. Problema majoră apare atunci când în detrimentul apariților dincolo de geamul protectiv al încăperii în care zaci, furtunile apar înăuntru. Nu înăuntrul încăperii, înăuntrul tău. Sunt ca niște trăznete urâte plasate pe inima … Mai mult Furtuni

Sânge stricat

Am încercat să donez sânge ca să-mi schimb sângele din mine. Am vrut să pun sirop de zmeură, dar nu cred că-mi funcționa inima.  Mi-am dat seama însă, târziu, după tăieturi și mușcături că sângele din vene mă definește precum definesc eu o structură cu umbră pe lumea asta. Eu sunt sângele ce-mi curge prin … Mai mult Sânge stricat